Scoţia

Scoţia - ţara cimpoaielor, a ierbii mereu verzi, a castelor, a kilt-urilor, a vânturilor, ploilor și norilor, a ochilor albaștri, a oilor și vacilor cu bretonu-n ochi (vaci Highland), a englezei moldovenești ... Ea a fost ţara aleasă pentru a ne petrece vacanţa de revelion (27 dec 2011 - 2 ian 2012). 

De cum ajungem ne întâmpină o ţară ploioasă și vântoasă, dar destul de bine organizată (ca infrastructură).
În aproximativ 1/2 de oră ajungem de la aeroport la hotelul la care făcusem rezervarea. Nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit că stăm fix în centrul istoric al capitalei iar de la geamurile camerei de hotel puteam admira o bună bucată din orasul vechi și castelul Edinburgh.




Edinburgh (pronuntat E-din-bă-ră, cu accent pe E) este o capitală în miniatură comparativ cu alte capitale europene și nu este cel mai mare oraș din Scoţia (acest statut este rezervat orașului Glasgow). Un oraș fermecător, ce merita vizitat, chiar și iarna.

Noi am avut parte de zile înnorate și cu vânt, presarate cu ploi și asezonate cu un pic de soare. "Pic"- ul acesta se referă la 2-3 ore de soare pe zi, așa ca să nu ne doară ochii pe noi, pe vizitatorii meleagurilor scoţiene. În schimb fotografii profesioniști aveau parte de luminozităţi care "fac poza". 


Vremea era destul de schimbătoare de la oră la oră aș putea spune. Ploua de mai multe ori pe zi, dar în cursul zilei se însenina la fel de repede, pe cât de repede se pornea ploaia și vântul. Erau în jur de 6-7 grade Celsius, dar vântul amplifica senzaţia de frig. Eu una credeam că sunt doar vreo 2-3 grade în termometru deși seara, când mă uitam maxim 10 minute la tv, înainte să adorm, ascultam vremea de a doua zi și doamna de la meteo anunţa 7 grade pentru Edinburgh. 

De cum ajungem, ne cazăm și iesim la vizitat centru istoric. Ne gândim că cel mai potrivit ar fi să mâncăm ceva înainte de colindat. Zis și făcut. Urmărim un panou cu Snax cafe și descoperim o "bucătărie cu 3 scaune" în care se servea mâncare tradiţională. Comandăm fiecare câte o supă și un fel doi tradiţionale toate. Lorin nimerește o supă cu grâu, porumb și fasole foarte gustoasă și pe care merită să încerc să o prepar și eu acasă. La felul doi în schimb, eu nimeresc ceva mai gustos: niște paste cu brânză peste un cartof copt. Glucide cât cuprinde dar ... la naiba cu toate glucidele! Sunt în concediu, într-o ţară pe care n-am mai vizitat-o vreo dată, așa ca liber la savurat glucide. Printre mâncărurile lor tradiţionale se numără: haggis (un fel de drob din măruntaie de oaie și fiert în stomac de oaie - ceva de nemâncat, analizând după aspect. Am avut la micul dejun și n-am putut să mă mai ating a doua oară.), bacon roll (pâine încălzită, unsă cu unt sărat și, la mijloc, cu una sau două felii de bacon afumat făcute la grill), fish and chips (pește cu cartofi prăjiti), somon (cel mai bun mâncat de mine vreodată; servit cu un piure de cartofi și un sos maro făcut printre altele din mere și ceapă caramelizată), oatcakes (biscuiţi săraţi și sfăramicioși din ovăz, serviţi alături atât de desert cât și la unele mâncăruri).

Când mă opresc să fac primele fotografii, un domn cu rucsac în spate, bătut de vânt și un pic obosit după figură, ne întreabă unde poate găsi un weather-spoon. Cu ochii miraţi de întrebare (sau mai bine spus de cuvântul pe care încercând să îl traducem, în românește suna "lingură de vreme") Lorin  răspunde "nu am auzit niciodată de weather spoon". Omu' s-a prins că nu suntem de prin faţa locului și ne întreabă dacă știm prin apropiere vreun local în care poate să mănânce ceva. Zâmbim amândoi și îi indicăm "bucătăria cu scaune" în care tocmai fusesem. :o)