A doua zi, în 28 decembrie 2011, ne pornim din nou la vizitat. Pe listă se înscriu: dealul Calton şi mila Regală. Am început traseul pe ploaie, care se înteţea pe măsură ce urcam dealul Carlton (parcă eram 4 Ana a lui Manole, înaintam şi cu ploaia-n faţă şi împotriva unui vânt puternic...:) ). Ajungem sus, admirăm rapid coloanele , intrăm în observator şi dorim să urcăm pentru a vedea oraşul de sus. Aflăm că nu există terasă acoperită aşa că aşteptăm câteva minute să treacă ploaia şi ne îndreptăm spre ieşire. Ne abatem pe câteva străduţe laterale şi trecem pe lângă clădirea Guvernului scoţian şi un cimitir pe care considerăm că tre' să-l vizităm ; adevărul este că e minunat să vizitezi un cimitir după ploaie; cer de un albastru ireal, pietre de morminte negre, ca niste mausolee, poze de vis ce mai... :o)
Tot în acestă zi am vizitat şi castelul Edinburgh.
La întoarcere trecem pe Royal Mile (Mila Regală), stradă istorică de 1.5 km care leagă castelul de palatul Holyroodhouse, resedinţa oficială a reginei in Scoţia. Mila Regală este, de asemenea, presărată cu numeroase biserici, cea mai impozantă fiind catedrala St Giles. Ne-am intors pe North Bridge, pod care a fost început a fi construit în 25 mai 1896, şi deschis spre folosire în 15 sept 1897 - citam de pe o placheta, nu vă închipuiţi ca ştiu pe deasupra :o).
A treia zi 30 dec 2011, este ziua rezervată escaladării dealului Arthur. Trecem şi prin HolyRood park (ne abatem la The Quen's Gallery pentru a folosi "tronul" reginei). Sus în vârf sunt menţionate pe o bornă: altitudinea, longitudinea şi înălţimea lui Arthur's Seat. (height 205.5m, lat 25* 56'' 53'.8' N, long. 3* 9' 38.3" W).
Seara (începând cu 6: 30), participăm la procesiunea torţelor (Torchlight Procession), un eveniment gratuit, la care poate participa oricine. Interesant era că majoritatea oamenilor purtau câte o torţă aprinsă (cumpărată în prealabil - 7 lire/torţa - de la o tarabă din Piaţa istorică a Parlamentului), formând un "râu de foc" pe străzile oraşului. Torchlight Procession deschide sărbătoarea anuală de Hogmanay (acolo e specifică urarea "Happy Hogmanay!", un fel de "Un An Nou fericit!").
După ce toată lumea avea torţele aprinse se începea procesiunea, o plimbare pe străzile Edinburgh-ului, pornind din centrul istoric, de lângă caterdala St. Giles, pe Mila Regală, în jos pe Mound, de-a lungul Princes Street şi Waterloo Place, apoi în sus pe Calton Hill. Toată procesiunea era însoţită de cântece la cimpoi şi tobe, cântate de "vikingii" din faţă (în costume tradiţionale: kilt cu sporran - o poşeta de piele pusă pe un lanţ, aşezată în jurul taliei şi lăsată să atârne în faţă-, cămaşă albă, şosete lungi până la genunchi şi pantofi negri). Procesiunea s-a încheiat cu un minunat spectacol de sunet şi lumină - artificii, spectacol decalat cu vreo 20 de minute de la ora stabilită în program 7.45pm (din cauza ploii) pe Calton Hill. În tot acest peisaj noi cică reprezentam o gramadă de vikingi zgomotoşi şi de highlander-i scoţieni care trag o navă de război vikingă, începând cu o mulţime de aproximativ 15 000 de torţe aprinse; apoi nava se incendiază pe dealul Carlton.
Arderea bărcii vikinge este un eveniment împrumutat din Shetland - faimosul festival Up Helly-Aa , cel mai mare festival de foc din lume. De fapt, războinici vikingi vin din Shetland la Edinburgh pentru a ajuta la transportul bărcii pe Calton Hill şi ajută la incendierea lor.
A patra zi 31 dec 2011, am vizitat Muzeul Naţional Scoţian şi am străbătut tot oraşul (pe jos), vreo oră şi jumătate, până în zona portuară (numită Leith), pentru a vedea nava regală Britania, o navă foarte cochetă, care a străbătut în jur de 600 de porturi, care a fost gazda întâlnirilor reginei cu mulţi preşedinţi de stat, dar şi a vreo 3 luni de miere regale.
Am programat bine vizita la această navă. A doua zi urma să fie retrasă din port pentru a fi vopsită. Intrarea pe fiecare nivel (3 la număr) se făcea printr-un mall (numit chiar Britannia). Astfel am vizitat puntea regală, dormitoarele şi sălile regale (fie că era vorba de bucătărie, fie că e vorba de marile săli de primire oaspeţi străini) dar şi camera motoarelor, dormitoarele şi spitalul echipajului. Totul era regal. Până şi supa, sandwich-urile şi cartofii copţi pe care le-am servit pe puntea regală (în restaurantul regal, evident). :o)
Am avut inclus în bilet şi un ghid audio. Astfel am aflat că regina căra cu ea 5 tone de bagaje când se deplasa cu nava. Glumind... Oare erau inclusi şi servitorii? :)
Seara, înainte de distracţia din centrul istoric, am mai făcut o plimbare până la vechiul Palat al Parlamentului(ocazie cu care băieţii şi-au etalat kilt-urile nou nouţe) şi am găsit, cu greu, un restaurant cu locuri libere (Rocca) unde am servit masa de revelion. Am revenit în centrul vechi, în zona special amenajată pentru distracţie (zonă în care se intra pe bază de bilet), unde puteai găsi muzică pe toate gusturile: disco, rock şi folk, pentru fiecare din acestea existând câte o scena pe care performau formaţii locale.
În 1 ian 2012, după doar câteva ore de somn, ne trezim în microbuzul Scottland Experience, gata de a petrece întreaga zi în ţinuturile montane ale Scoţiei. Vizita finală avea să fie la Loch Ness, vestita locaţie unde şi-a făcut apariţia monstrul marin bine cunoscut.
Pe drum am avut parte de mai multe opriri pentru a imortaliza pe peliculă imaginea munţilor plângători (s.n. Valea Plângerii), a câtorva lacuri (Loch Lombard, Loch Ness) şi castele, dar şi un popas la whiskey shop.
Ghidul nostru avea grijă ca pe parcursul itinerariului (ce a ţinut de la 8 dimineaţa la 8 seara) să ne povestească despre istoria locului, dar şi câteva lucruri interesante petrecute în locaţiile vizitate. Despre vreme ne spunea că pot exista aspecte ale întregului an (cele 4 anotimpuri) nu în zile diferite, ci în decursul aceeaşi zile (soare, nori, ploaie, zăpadă, vânt şi lapoviţă).
Toţi zâmbeam. Ne-am convinst pe pielea noastră de acest aspect în această călătorie de-o zi în zonele înalte ale Scoţiei
Ne povestea la un moment dat că în zonele montane, oile nu pot fi zărite de localnici şi înadins aceştia le vopsesc cu verde, roşu sau galben. Mi-a plăcut să revăd această dezvăluire la faţa locului (pe câteva oi roşii), dar şi pe magneţii de frigider (vânduţi ca suveniruri din Scoţia).
No comments:
Post a Comment